top of page

Împreună pentru un mediu curat! Școala Gimnazială ”Petru Comarnescu” Gura Humorului

Ca activitate în dezvoltarea competențelor de a avea un mediu curat, m-am gândit că selectarea deșeurilor este o prioritate ce poate fi implementată atunci când elevii pășesc la început de drum, deci la clasa pregătitoare. Am stabilit ca această activitate să o dezvolt la nivelul școlii cu implicarea tuturor elevilor, dar care să plece de la noi, cei mai mici. Impactul va fi foarte mare deoarece noi clasa pregătitoare venim cu o idee ce se poate aplica la nivelul întregii școli. Activitatea are ca prioritate amenajarea în fiecare sală de clasă a câte trei coșuri în care vor fi colectate ambalajele selectiv: hârtie, plastic, biodegradabile. Paralel, vom putea ajuta mediul prin plantarea unor flori, a unui copăcel dar și amplasarea unor căsuțe pentru păsărele.


Proiect facilitat de Bălăcian Mihaela


Obiectivele de dezvolare durabilă abordate:


Provocările identificate:

Elevii au identificat:

- deșeuri aruncate de elevi într-un singur coș;

- lipsa florilor în școală;

- lipsa unor căsuțe pentru păsărele în curtea școlii;

- lipsa de educație a elevilor ce aruncă ambalaje în curtea școlii;

nepăsarea unor elevi de a trece pe lângă ambalajele aruncate de alți colegi


Provocările alese:

Elevii au ales să contribuie la protejarea mediului prin sortarea deșeurilor în coșuri personalizate cu etichete pentru hârtie, plastic și biodegradabile, dând exemplu și celorlalți colegi din școală, amenajând totodată spațiul în care își desfășoară ei activitatea.


Persoanele afectate de problemă:

Elevii, dar și profesorii sunt nemulțumiți de cum arată zona în care se aruncă resturile la coșul de gunoi din sala de clasă, deoarece acesta este insuficient pentru toate resturile de la ambalaje și are un aspect respingător atunci când este plin.






Soluțiile identificate:

Soluții găsite de elevi:

- să informeze elevii de selectarea deșeurilor pe cele trei categorii: hârtie, plastic, biodegradabil;

- să distribuie pliante cu protejarea mediului;

- să apeleze la părinți pentru confecționarea unor căsuțe pentru păsărele;

- să planteze flori și un copăcel.


Activitățile realizate de elevi:

Soluția aleasă cu elevii a fost achiziționarea pentru clasa noastră a trei coșuri de gunoi și etichetarea acestora pentru hârtie, plastic și biodegradabile. Elevii au avut multe idei, dar după ce le-am grupat și le-am așezat în grafic, ideeacu efortul cel mai mic, dar care are impactul cel mai mare a fost aplicarea proiectului la clasa noastră. După realizarea proiectului, vom da exemplu și celorlalți elevi din școală să se implice în selectarea deșeurilor.





Obiectivele alese:

-achiziționarea coșurilor;

- etichetarea coșurilor (hârtie, plastic, biodegradabile);

- monitorizarea sortării resturilor în coșuri;

- popularizarea proiectului în rândul colegilor din școală.


Procesul de implementare a activităților:

Pentru elevii de clasă pregătitoare această activitate a fost o provocare deoarece sunt la început de drum și au nevoie de ajutor în formularea ideilor și prezentarea observațiilor. Am avut o activitate de recunoaștere a spațiului școlii, iar observațiile făcute de elevi au fost în legătură cu existența unui singur coș în sala de clasă, dezordinea din anumite săli de clasă, lipsa florilor și a pomilor din spațiul școlii. Am căutat mereu să îi îndrum să observe anumite lucruri pe care vor să le schimbe, dar și aspecte care să li se pară necorespunzătoare pentru o sală de clasă. Am discutat despre importanța sortării deșeurilor și cum putem ajuta noi mediul și comunitatea selectând aceste deșeuri la școală.


Elevii au fost receptivi și au venit cu idei în găsirea persoanelor care să ne fie de ajutor în realizarea acestor activități. Am notat fiecare idee a elevilor și am selectat cele mai bune și totodată cele mai practice idei găsite. Am împărțit responsabilitățile pe echipe. Am tras la sorți și am ales echipele, apoi am atribuit fiecărei echipe responsabilitățile după cum urmează: o echipă colectează banii pentru cumpărarea coșurilor, o echipă cumpără și etichetează coșurile, o echipă distribuie fluturași cu sortarea deșeurilor și o echipă monitorizează dac ă sunt aruncate deșeurile în coșuri așa cum este scris pe el. Am achiziționat coșurile, le-am etichetat, apoi elevii au început să fie responsabili în aruncarea selectivă a deșeurilor.


Consider această acțiune a noastră una foarte importantă, deoarece după prima zi de la achiziționarea și etichetarea coșurilor, elevii au devenit foarte responsabili și spre surprinderea tuturor au început să identifice foarte bine tipul de deșeuri și locul unde trebuie aruncat.

Paralel am plantat pentru a înfrumuseța spațiul din sala de clasă flori în jardiniere și un copăcel în curtea școlii.


La nivelul comunității vom disemina această inițiativă și vom fi un exemplu de ”buni prieteni ai mediului”. Diseminarea va fi realizată și pe pagina școlii pentru ca toți părinții acestor elevi să poată fi mândrii de activitățile ce se desfășoară în școala noastră.


Rezultatele proiectului:

Consider că au fost atinse toate obiectivele pe care le-au ales elevii, de aceea rezultatul a fost pe măsură.

Elevii au dobândit deprinderi pentru a păstra un mediu curat și au înțeles că acest lucru se poate realiza cu voință și perseverență, prin exemple concrete și prin aprecierea lucrului bine făcut.


Impactul proiectului:

Am pornit cu provocarea de a realiza un proiect al elevilor din clasa pregătitoare A de la Școala Gimnazială ”Petru Comarnescu” din Gura Humorului și s-a dovedit un succes pentru acești elevi: au devenit mai responsabili față de mediul înconjurător, mai atenți cu sortarea deșeurilor, au dat dovadă de un comportament civic foarte adecvat pentru nivelul lor și își doresc să mai realizeze proiecte ce sunt inovative pentru ei.


Beneficiarii proiectului:

Această soluție a fost un beneficiu pentru cei 21 elevi din clasa pregătitoare, dar și pentru părinții lor. Acțiunea a fost dată ca exemplu tuturor elevilor din școală, iar în continuare vom încuraja toate clasele din școală să sorteze deșeurile și să protejeze mediul.


Feedback:

Elevii au fost felicitați de cadrele didactice din școală și au fost evidențiați în consiliul elevilor:

”Un exemplu bun de urmat pentru toți, un grup mic de elevi au reușit să ne facă să conștientizăm importanța protejării mediului” – prof.înv.primar, Pintilie Eva Petronela

”Cât de frumos ați reușit să arătați tuturor elevilor că voi, cei mai mititei, ați realizat acest minunat mod de a fi unexemplu pentru toți din jur. “– prof.înv.primar, Vultur Anca


Dificultăți întâlnite:

Am desfășurat acest proiect fără nici o dificultate, elevii au fost activi și au participat cu entuziasm și plăcere.

Durata de implementare a proiectului:

Soluția aleasă de elevi a fost implementată într-o săptămână, dar au continuat și cu alte activități de protejare/îngrijire a mediului


Promovarea proiectului:

Am realizat un panou cu imagini din timpul proiectului și cu obiectivele acestui proiect; am realizat un marș ecologic în școală prin care am atras un semnal de alarmă pentru protejarea mediului, am prezentat proiectul în consiliul elevilor, părinților, pe pagina școlii și îl von disemina și în comunitatea noastră.


Pentru elevi această promovare a avut un impact deosebit deoarece le-au dat o stimă de sine crescută, i-au făcut mai importanți și totodată mai responsabili pentru tot ceea ce îi înconjoară în minunata noastră natură.


Susținerea impactului:

Pe viitor vom realiza proiectul la nivelul întregii școli, vom căuta sponsori care să ne ajute cu achiziționarea coșurilor pentru toată școala și vom eticheta fiecare coș împreună cu părinții care doresc să participe la această activitate. De asemenea ne vom interesa ce putem face cu deșeurile din hârtie sau plastic și dacă există un centru de colectare a acestora. La nivelul comunității vom disemina această inițiativă și vom fi un exemplu de ”buni prieteni ai mediului”.




Commenti


Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook
bottom of page