Zâmbete în culori! Școala Gimnazială Horgești, structura Sohodor, Bacău

Echipa Rebelilor de la Școala Gimnazială Horgești, structura Sohodor, Bacău, și-a propus să aducă ”Zâmbete în culori” în sala lor de clasă, pentru ca mediul în care învață să fie mai primitor și mai motivațional. Ei au pictat pereții clasei lor, urmând ca proiectul lor să se extindă și în restul școlii cu ajutorul celorlați elevi și a cadrelor didactice.

Poveste de schimbare facilitată de Iuliana Panțiru.


Enumeră problemele identificate de elevi:

- lipsa unei toalete în școală;

- lipsa apei potabile;

- lipsa unor spații adecvate pentru desfășurarea orelor;

- mediul școlar neprietenos și demotivant;

- lipsa unor coșuri de gunoi în comună;

- poluarea aerului prin arderea necontrolată a gunoaielor.

Explică ce problemă a fost alesă să fie rezolvată și de ce.

Pentru că le-a fost la îndemână, elevii clasei a VIII-a s-au gândit să își transforme clasa într-un mediu de învățare mai prietenos. Clădirea în care ei învață are peste 50 de ani și, din păcate, până se va construi altă școală, o parte dintre copii învață în acel corp de clădire. Mai există un corp mai nou în care învață celelalte clase, atât în schimbul de dimineață, cât și în schimbul de după-masă.

Așadar, având în vedere în urmă cu doi ani acea clasă a mai fost pictată și acest lucru le-a plăcut foarte mult, anul acesta s-au gândit să își pună ei amprenta asupra clasei lor, lucru pe care l-au făcut cu foarte mare dăruire.

Ce persoane sunt cele mai afectate de această problemă? Ce îi deranjează pe ei?

- În primul rând, elevii clasei a VIII-a sunt afectați de problema acestui spațiu impropriu de învățare. Partea bună este că ei vor termina anul acesta, însă ei se gândesc în continuare cum va fi pentru cei mici care învață acolo (grupe de grădiniță și clasă pregătitoare). Ei consideră că cei mici merită mult mai mult si speră ca în anul următor să se înceapă demersurile de construire a unei noi școli, așa cum ni s-a promis din 2017.

Enumeră toate soluțiile la care v-ați gândit.

- văruirea spațiilor;

- înfrumusețarea spațiilor de învățare cu produse ale activității copiilor;

- pictarea pereților;

- schimbarea ușilor și a geamurilor.

Ce soluție dintre cele enumerate a fost aleasă pentru implementare și de ce?

Dintre soluțiile enumerate mai sus elevii au ales să își picteze clasa, întrucât este o activitate frumoasă, creativă, îi ajută să interacționeze mai mult și diferit decât o fac în timpul orelor de curs sau în timpul liber când nu sunt la școală.

Descrie pe scurt procesul de implementare a soluției/soluțiilor

- Într-o primă etapă am făcut un plan de acțiune și anume:

1. Am cerut acordul domnului director și a domnului diriginte pentru a picta pereții clasei.

2. Ne-am consultat și ne-am hotărât ce anume ar putea ei să picteze pe pereții sălii de clasă (au decis să picteze cele patru anotimpuri întrucât anul viitor în clasa lor va învăța clasa pregătitoare și s-au gândit că trecerea celor mici de la grădiniță la școală va fi mai ușoară dacă vor avea un mediu de învățare prietenos).

3. Am realizat o schiță a desenului ce urma să fie pictat pe perete.

4. Am achiziționat materialele necesare realizării picturii (acrilice, pensoane, palete pentru culori).

5. Am împărțit sarcinile (1-2 elevi s-au ocupat de câte un anotimp).

6. La finalul acestor activității, elevii au dorit să împărtășească reușita lor prin crearea unui afiș care să ilustreze munca lor și dorința ca în viitor fiecare profesor sau elev să se preocupe ca mediul de învățare să fie cât mai prietenos și mai motivant.

Care sunt rezultatele sau impactul proiectului vostru?

1. Elevii clasei a VIII-a au fost mai motivați să vină la școală (în condițiile în care școala noastră se confruntă cu cazuri de abandon școlar).

2. Cadrele didactice și ceilalți elevi au apreciat munca colegilor lor și își doresc și ei să își picteze clasa, să își pună amprenta pentru a crea un mediu de învățare prietenos.

3. Elevii clasei a VIII-a s-au simțiti valorificați, apreciați, importanți, iar stima lor de sine a crescut considerabil, ca și rezultatele școlare.

Câte persoane au beneficiat de soluția voastră?

20 -50

Ce au zis oamenii care au beneficiat de soluție? Scrie 2 citate sau păreri.

1. ,,Avem cea mai frumoasă clasă din școală!”

2. ,,M-am simțit importantă și apreciată”.

3. ,,Vin cu o mai mare plăcere la școală pentru că simt că sunt mai motivată să învăț. Colegii noștri ne invidiază clasa, chiar dacă este veche.”

4. ,,Deja clasa lor este mult mai luminoasă și mai prietenoasă.” – prof Limba și literatura română

Ce dificultăți ați întâlnit pe măsură ce ați implementat proiectul și cum le-ați depășit?

Cred ca singurul impediment în implementarea proiectului a fost timpul, deoarece eu reușeam să mă întâlnesc cu elevii doar de două ori pe săptămână.

Cât timp a durat să implementați soluția?

mai mult de 30 de zile

Ce ați făcut să promovați proiectul în școala voastră sau în comunitate? Cu cine au vorbit elevii despre proiect? Ce răspunsuri au primit?

În vederea promovării proiectului în școală, dar și în comunitate (părinții vin destul de des la școală și văd expuse toate produsele activiților elevilor din școală și povestesc și altora ce fac copiii lor la clasă) elevii au realizat un afiș în care au povestit toți pașii pe care i-au făcut pentru a-și atinge scopul: pictarea pereților pentru a avea un mediu de învățare mai plăcut și mai motivant.

Acest afiș a fost expus în școală pentru ca și ceilalți elevi, părinți sau cadre didactice să vadă munca lor. Cadrele didactice care predau la clasa a VIII-a au fost plăcut impresionate de ceea ce au realizat elevii, afirmând că deja clasa arată mult mai bine și oferă un cadru plăcut pentru desfășurarea orelor de curs.

Aproximativ, cu câte persoane s-a vorbit despre proiect în total?

20 - 50

Pe scurt cum vă propuneți să susțineți proiectului pe viitor.

Pe viitor ne-am dori ca și ceilalți elevi să-și pună amprenta asupra claselor lor prin pictarea pereților. Am observat că acest lucru le-a dat o mare încredere elevilor mei și veneau cu drag la școală știind, că vor petrece timp de calitate cu mine și colegii lor.


Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook

O inițiativă a

Asociației All Grow. 

  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook

Meniu:

Telefon: +40  726 158 632 

Email: info@allgrowconsulting.com                    

Site realizat cu multă pasiune de echipa AllGrow 2020