top of page

Visele voastre pot deveni realitatate Grupa Visele, Școala Primară Vasile Conta, Iași

Echipa noastră (Daria T., Sofia M., Razvan A., Erik S.,Alexandra G., Denisa P.,Alexandru I.,Calin F.) a fost ultima formată. Eram cea mai noua echipă. Colegii noştri , din celelalte două grupe aveau materialele necesare, doar noi ...nu. Ne-am ambiţionat şi cu paşi siguri, am progresat. Ȋn scurt timp, am ajuns în situaţia de a avea materialele şi impactul în societate. Am reuşit chiar să demonstrăm că, cei din urmă, POT fi cei dintâi. Ideea noastră de proiect a fost legată de situaţia copiilor nevoiaşi . Ne-am propus să colectăm jucării şi să le oferim celor care, chiar aveau nevoie de ele. Ideea cu ajutorarea nu ne era străină. Chiar şi înainte de proiectul Eu Pot , am mai participat individual sau împreună cu clasa, la astfel de activităţi

Poveste de schimbare facilitată de Achitei Marinica și mentor Cristina Baghiu fondatoare Atelierul de Idei.


Anul trecut elevi au realizat proiectul:

- Visele voastre pot deveni realitate!

Ce au decis elevii?

X Continue proiectul început

Înceapă un nou proiect și să folosească lecții învățate

Ce argumente au adus pentru continuarea proiectului?

-

Ce argumente au adus pentru începerea unui alt proiect?

-

Cum a fost prima interacțiune cu mentorul?

Ne-am bucurat, deoarece mentorul nostru era din Iasi. Am avut emotii, dar ne-au trecut , deoarece Cristina ne-a transmis curaj, incredere si am reusit sa fim destul de comunicativi. Ba unii s-au intrecut pe ei insisi (Daria si Sofia).


Explică ce problemă a fost alesă să fie rezolvată și de ce.

Am continuat problema identificata anul trecut, cea a copiilor nevoiasi.

Ce persoane sunt cele mai afectate de această problemă și de ce?

Cele mai afectate persoane sunt copiii. Deoarece ei sunt in for