PROVOCAREA SUPEREROILOR: Combatanții monotoniei, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”CONSTANTIN BRÂNCUȘI”, Medgidia
Pe baza unor aplicații digitale, elevii clasei a VI-a B, convinși că pandemia aduce cu sine răcirea relațiilor de prietenie și lipsa de interacțiune cu ceilalți colegi de clasă, au decis să creeaze o serie de minijocuri, care pot fi instalate pe orice dispozitiv prin Magazin Play. Cele care au fost nominalizate ca cele mai bune, la îndemnul mentorului nostru, Vicky Nicolaescu, dar și a celorlalți colegi care au fost intervievați, au fost alese ca cele mai interactive: 360 Shooter, Jump și Motocross.
Pauzele nu au mai fost așa de plictisitoare, iar elevii și-au testat îndemânarea și abilitățile pentru fiecare joculeț
Proiect facilitat de ILIE (fostă APOSTOL) CLAUDIA și SANDU ELENA DANIELA
Obiectivele de dezvolare durabilă abordate:
Lecții învățate din proiectul anterior:
Că pot fi creativi atunci când se plictisesc și că pot duce la îndeplinire un ideal, atunci când își propun.
Viziunea proiectului:
Să alungăm plictiseala din viața noastră și să ne folosim de ceea ce ne oferă era digitală pentru a aduce un plus de interacțiune și colaborare între colegi, fie din clasa noastră, fie din întreaga școală.
Beneficiarii proiectului:
Elevii clasei, membrii familiilor lor și chiar colegi din întreaga școală.
Oportunitățile proiectului:
Să fie promovat în toată școala, chiar în celelalte școli din oraș.
Provocările proiectului:
Să nu fie considerat plictisitor, să apară alte jocuri care pot capta atenția colegilor sau chiar să existe contradicții referitoare la modul de joc, punctaje.
Puncte tari:
Inventivitatea, răbdarea de a crea atunci când își propun, să colaboreze pentru a avea un punctaj cât mai bun, să mențină un echilibru atunci când intervine plictiseala.
Puncte slabe:
Ambiția, egoismul, pentru că își doresc să fie cât mai buni.
Idei pentru continuarea proiectului pe baza analizei SWOT:
-Jocuri pentru a-și umple timpul liber. Au considerat că oportunitatea de a crea un joc îi va ajuta să îndepărteze plictiseala din pauze, monotonia când vremea nu e prea ofertantă sau chiar lipsa unei activități în perioada dificilă a pandemiei.
Soluțiile identificate:
- Crearea unui joc care să stimuleze competiția, spiritul de echipă
- Timpul capătă o altă valoare: devine util jocul când alungă monotonia
- Activitățile recreative prin joc întăresc relațiile de prietenie și stimulează competiția
Obiectivele stabilite de elevi:
- Să aducă o schimbare în mediul școlar, transformând pauzele plictisitoare în momente de joc și competiție
- Să transforme timpul într-un aliat care contribuie la înlăturarea monotoniei
Să devină celebri în școală prin modul în care își participă la activitățile recreative
Activitățile realizate de elevi:
Au pus în aplicare ceea ce și-au dorit, au discutat și, în colaborare cu Vicky, au dus la bun sfârșit seria de minijocuri pe care le-au creat.
Impactul proiectului:
Elevii au dezvoltat competențe sociale, cu rol fundamental în pregătirea elevilor pentru a trăi armonios alături de ceilalți, să-și valorizeze punctele de vedere, să negocieze, să-și îndeplinească sarcinile stabilite în grup, să se implice într-un proiect colectiv și să stabilească etape și priorități.
Beneficiarii proiectului:
Elevii clasei, elevii școlii
Durata de implementare:
Având în vedere vacanța de o lună care a venit surprinzător în aprilie, copiii au avut doar două luni pentru a se ocupa de această idee.
Experiența de a lucra cu un mentor:
Au primit cu căldură și curiozitate toate activitățile și sfaturile unui mentor deosebit, Vicky Nicolaescu, abia așteptau sa comunice și să colaboreze cu ea. Stimularea creativității, a încrederii în forțele proprii, inițierea unor conversații, care ar fi durat ore întregi, au facilitat obținerea rezultatelor și crearea produsului, datorită valorificării potențialului fiecărei echipe.
Susținerea impactului:
Îmbunătățirea modului de a juca, de la individual la joc colectiv, promovarea pe site-ul școlii, pe rețelele de socializare.
Schimbări la nivelul elevilor:
Dorința de a cunoaște, de a se face utili, de a se afirma au fost cele mai relevante atitudini ale elevilor datorită interacțiunii cu mentorul, care a facilitat descoperirea unor noi aptitudini, trecerea de la idei la fapte, urmărirea unui obiectiv cu energie și perseverență.
Comments