Eu Pot. Poți și tu! Parc în curtea școlii. Școala Gimnazială Nr. 1, Cuza Vodă, Călărași

Moto : Împărţiţi darurile harului celor ce le cer: o lumânare aprinsă nu îşi pierde din lumină, dacă din ea se aprinde alta.(Sfântul Serafim de Sarov)

Justificare :

„ Când călătoreşti pe frumoasa şosea Călăraşi – Bucureşti....sunt cele 3 sate ce stau pitulat sub coasta Bărăganului şi care-l reazemă cu umărul lor, pentru a nu se prăvăli în lunca ce se înalţă doar cu câţiva paşi deasupra nivelului lacului.

Satele Călăraşii –Vechi, Cuza – Vodă şi Ceacu sunt atât de strâns unite între ele, încăt între cele două din urmă hotarul, îl formează ulucile despărţitoare dintre două rânduri de gospodării ţărăneşti. Aşezarea lor sub dâmbul Bărăganului şi ferindu-se din calea atât de bătută pe care o urmează şoseaua, le dă un aer de modestie discretă şi amintesc de vremurile trecute când totul se ferea din calea năvălitorilor. ”

Venind dinspre N . din cea mai desăvârsită câmpie din România, ai o minunată privelişte. De la înălţimea de 45 m. deasupra Mării, aceea a luncii din faţa iezerului Călăraşi, vezi lacul Călăraşi, în toata întinderea sa de 50 Kmp şi străjuit spre N de şoseaua Călăraşi –Bucureşti, iar spre S. rezemându-se pe dealurile Dobrogei, din care se desprinde veşnic alba „Regie” din Silistra , care ne aminteşte brutal căîntre ea şi noi se găseşte neîmblânzită Dunărea, sortită să fie hotar neîndurat între noi şi „Dârstorul lui Mircea” ( Pentru români, este mai bine cunoscută istoria domniei lui Mircea cel Bătrân (1386 – 1418), care se intitula, la un moment dat, “stăpânitor pe amândoua părţile de peste toată Dunărea şi până la Marea cea Mare şi peste Cetatea Dârstorului”.)

Priveliştea e minunată şi când vremea e senina, vezi pe lac jocul lotcilor pescarilor, ce se îndreaptă greoaie spre punctul Mircea Voda, pierzându-se dupa mal , ca popândăii în găurile lor, de pe marginea şanţurilor.

Te gaseşti doar la câţiva zeci de metri de sat şi nici nu i-ai putea bănui existenţa. Atât e de tupilat dupa “deal”, care în realitate nu este decât malul unei foste ape. Doar ici, colo, câte un salcâm mai îndrazneţ apără orizontul , înălţându-se deasupra sa.

Înaintând câţiva metri, ai în faţă un minunat tablou de verde - copacii şi albul strălucitor al acoperişurilor de tablă, ce reflectă lumina soarelui torid, al zilelor de vară din Bărăgan. Priveliştea e şi mai minunată în nopţile cu lună plina, când dunga argintie ce se întinde pe ape, ca un lung servet metalic, este întreruptă din acoperiş, ca fluturii unei fote.

Uliţele satului perfect perpendiculare pe direcţiile S-N si E-V, sunt drepte şi largi şi se apleacă spre mijlocul satului, iar de acolo dau iluzii că pornesc din nou să se urce în sus, făcând din sat o albie. “

Să pornim ,deci, în drumeția cu popasuri, la vetrele comunei noastre , luându-l primă călăuză pe domnul învățător și director al școlii Cuza-Vodă din ani 1933 - 1944, Marin V. Mitea.

Plecând de la această minunată descriere a comunei noastre ,realizată de distinsul învățător și director al școlii, ne-am gândit , noi, elevii Școlii gimnaziale nr.1 din comuna Cuza-Vodă, jud. Călărași , sub îndrumarea doamnei documentarist al Centrului de Documentare și Informare al școlii , la lumea în care trăim , astăzi, lume aflată într-o continuă transformare din toate punctele de vedere . Ne îndreptăm cu pași repezi spre o civilizație rurală cu toate avantajele și dezavantajele ei .