top of page

Amigos - Școala Gimnazială Găgești, Vrancea

Echipa formată din elevi de clasa a șasea au ales un obiectiv de dezvoltare durabilă în prima sesiune: acțiunea climatică și au motivat alegerea prin faptul că lumea înconjurătoare este în continuă schimbare și au nevoie să o încetinească pentru a avea și ei o viață bună. Astfel, în a doua sesiune, elevii au descoperit în urma lucrului pe echipe mici, faptul că gunoaiele, poluarea în general, sunt problema principală, iar cauzele sunt: aruncarea gunoaielor în natură/ pe stradă, fumul gros emis de fabrici, despădurirea, vânarea animalelor.


Proiect facilitat de Ana Maria Apostolie


Obiectivele de dezvolare durabilă abordate:


Provocările identificate:

Problemele identificate de elevi au fost gunoaiele și poluarea în general, deși au menționat și bullyingul, violența școlară sau absenteismul.

Provocările alese:

Elevii au ales să se ocupe de problema gunoaielor, de poluare în general, pe care o consideră a fi problema principală.




Persoanele afectate de problemă:

Toți locuitorii comunei sunt afectați de această problemă, dar consideră că ei vor fi cei mai afectați în viitor dacă nu iau măsuri acum.


Soluțiile identificate:

Prin brainstorming, în sesiunea a treia, elevii au descoperit și idei pentru soluționarea problemei, RTC: strângerea gunoaielor, reciclarea gunoaielor, amplasarea unor coșuri de gunoi, plantarea copacilor, nedefrișarea copacilor, oprirea focului, plantarea de flori și plante.





Activitățile realizate de elevi:

Soluțiile alese au fost strângerea gunoaielor și plantarea de flori în oluri în curtea școlii pentru o viață mai bună în cadrul școlii.




Obiectivele alese:

Pe baza acestor idei au realizat în sesiunea a cincea și planul de schimbare, obiectivul SMART fiind: 1. Echipa va aduna gunoaiele din comună în 5 saci de gunoi în luna martie. Și 2. Echipa va planta 20 de flori în ghivece în școală în luna aprilie și vor înfrumuseța curtea și vor produce mai mult oxigen pentru elevi.


Procesul de implementare a activităților:

Pentru aceasta au strâns mănuși de unică folosință, saci de gunoi, oluri pentru flori, flori pentru plantat, pământ de flori, apă și au cerut ajutorul colegilor din școală, profesorilor, personalului didactic auxiliar și părinților. Fiecare activitate a durat în medie 2 ore. Și-au stabilit responsabilitățile și au început activitățile mai apoi, având grijă să nu uite vreun detaliu.


În sesiunea a cincea, au colectat deșeuri din comună, fiind încurajați de către locuitorii comunei, primind mere, apă și vorbe calde în timp ce adunau.


În a șasea sesiune au plantat flori alături de colegi și profesori și au înfrumusețat școala, dar mai important, au adus o sursă nouă de oxigen în școală.


Rezultatele proiectului:

Reflectând după aceste activități, elevii au fost foarte mulțumiți de acțiunile lor, obiectivele au fost atinse în proporție de 100%, iar ei au descoperit că pot fi foarte curioși și implicați atunci când se mobilizează. Au spus că ar cere ajutorul colegilor dacă ar mai face încă o dată activitățile și mie mi-au transmis că sunt foarte bucuroși că le-am propus să facă parte din proiect.

Nu au mai făcut o iterație a proiectului pentru s-au declarat mulțumiți de rezultatele obținute.






Impactul proiectului:

Echipa a ajutat la dezvoltarea comunei și a școlii prin curățarea și prin înfrumusețarea acestora, dar cel mai important lucru este că au lucrat în echipă, alături de colegii din școală și de profesori la crearea unui mediu mai oxigenat.


Beneficiarii proiectului:

De igienizarea comunei au beneficiat aproximativ 200 de persoane.

Din plantarea florilor au beneficiat aproximativ 300 de persoane: elevi, profesori, îngrijitori.


Feedback:

O doamnă drăguță care le-a oferit mere și apă elevilor în timpul igienizării le-a spus că viitorul lor este asigurat să fie bun dacă vor continua să facă astfel de lucruri în continuare și că le mulțumește că o ajută să curețe în fața porții gunoaiele pe care ea, în vârstă fiind, nu le poate lua.


Iar doamna contabilă de la școală le-a spus celor din echipă, la finalul activității de plantarea de flori, faptul că este foarte mândră de ei și de ideea lor și că îi va sprijini în orice proiect intenționează să mai aducă în școală.


Dificultăți întâlnite:

La început nu au reușit să fie de acord cu tema pe care să o aleagă, dar au pus în balanță rapid beneficiile pentru cei din jur și au depășit momentul.


Durata de implementare a proiectului:

Aproximativ 5 luni.


Promovarea proiectului:

Am proiectat poze din timpul activităților în timpul programului Săptămâna verde și le-am povestit celor din școală și din comună despre demersul nostru.


Susținerea impactului:

Ne propunem să continuăm cu stoparea efectelor negative ale climei asupra noastră prin alte activități în anul școlar următor.






Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook
bottom of page