top of page

Ce ne place nouă! Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Boldești-Scăeni

În luna octombrie 2023, o parte dintre elevii de gimnaziu din școala noastă au planificat și derulat activități interculturale, îndeosebi despre Halloween. Pe holuri au apărut afișele dedicate acestor activități, iar elevii mei nu au fost prea încântați la vederea imaginilor. La următoarea oră de Dezvoltare personală, am discutat împreună despre “ce ne place nouă”. Le-am spus elevilor să completeze fișa “Totul despre mine”( mâncarea preferată de ei, cartea preferată, jucăria preferată, activitatea preferată...).




Elevii mei din clasa întâi au spus că preferă experimentele precum cele de la clasa pregătitoare, pictura, poveștile, cântecele, activitățile cu bunicii și câte și mai câte! Am proiectat atunci o serie de activități integrate în curriculum, prin care ei exersau activitățile preferate, descopereau lucuri interesante, specifice copilăriei bunicilor lor. Am avut sărbătoarea toamnei, pictura – cu amenajarea spațiului clasei, șezătoarea și participarea la târgul de Crăciun organizat în școala noastră. Elevii știu să prețuiască obiceiurile și tradițiile, meșteșugurile și înțelepciunea populară, portul românesc și obiectele din lada de zestre a bunicilor. În plus, au învățat despre materialele naturale folosite în trecut în gospodării, despre proprietătile fructelor și legumelor de la țară. Bineînțeles că au derulat și un experiment.


Prin această suită de activități am cultivat elevilor dragostea pentru frumosul realizat prin trudă, respectul pentru traditie și educatia pentru valori. Șezătoarea, pe la noi se spune “clacă”, le-a prezentat elevilor o altă modalitate de a învăța și de a forma deprinderi.


Proiect facilitat de Vișan Grațiela


Obiectivele de dezvolare durabilă abordate:


Provocările identificate:

  • Bunicii iau parte într-o mică măsură la activitățile derulate în școală.

  • Elevii nu mai înțeleg anumite cuvinte din texte deoarece acestea se referă la activități uitate, corespunzătoare tradițiilor românești.

  • Afișele cu imagini înspăimântătoare îi deranjau și au dorit înlocuirea acestora cu picturi realizate de ei.

  • Elevii doresc să deruleze experimente și să lucreze în echipă, ca în anul școlar anterior.

Provocările alese:

Implicarea bunicilor în activități specifice școlii.


Deoarece bunicii sunt prezenți zilnic în viața elevilor, sunt grijulii, iar copiii învață cu ușurință de la aceștia. În plus, bunicii au o mare experiență de viață, știu multe povești despre vremurile trecute, sunt înțelepți, le transmit nepoților dragostea pentru tradiții și obiceiuri, respectul pentru muncă.



Soluțiile identificate:

Să pregătească un spectacol pentru bunici.

Excursie în care să fie însoțiți de bunici.

Club de lectură la care să fie implicați bunicii.


Activitățile realizate de elevi:

Pregătirea unui spectacol pentru bunici. Elevilor le place să fie mici artiști, să recite, să cânte și să danseze.

La amenajarea decorului au contribuit bunicii. În plus, la final, bunicii i-au servit cu bunătăți.



Procesul de implementare a activităților:

Au învățat poezii, proverbe și zicători, ghicitori, cântece, au dansat hora. Au recitat, cântat, dansat, după foarte multe repetiții (cele ai multe pe hol, în pauză).


Rezultatele proiectului:

Șezătoarea.

Participare la târgul de Crăciun



Beneficiarii proiectului:

În clasă au fost bunicii elevilor, însă la târgul de Crăciun au fost aproape toți elevii din școală, părinți, bunici, alți invitati.


Feedback:

Au spus că a fost frumos. Elevii au fost felicitați.


Dificultăți întâlnite:

Unii elevi au lipsit (răceală, scarlatină).

Unii bunici nu au putut fi prezenți, din diferite motive.

Șezătoarea a avut loc în săptămâna școala altfel, in timpul programului școlar. A fost mai greu de asigurat liniștea în școală, clasele au avut un program flexibil.

La târgul de Crăciun, cu un public așa numeros, vocile elevilor

s-au auzit mai greu la început. 


Durata de implementare a proiectului:

Octombrie - Decembrie 2023


Promovarea proiectului:

Am vorbit la nivel de școală, am primit încurajări.




Susținerea impactului:

Mă gândesc să derulez cu elevii mai multe activități practice: cusut, împletit, țesut, lucrul cu materiale din natură (foi, fire). Și să implicăm în continuare bunicii.


Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook
bottom of page