top of page

JURNAL DE CĂLĂTORIE - Școala Gimnazială Nr.25 Sibiu

Ne-am imaginat cât de bine ar fi să ne cunoaștem mai bine, să avem încredere unii în alții și să ne apreciem, să ne bucurăm de reușitele noastre și să ne vedem efectiv creșterea/evoluția. Am hotărât să ne facem un site privat, un "Jurnal de călătorie" pe care-l vom păstra pe tot parcursul gimnaziului.


Un proiect multidisciplinar, ce reunește limba română, TIC, educație vizuală, dezvoltare personală. Teme de la Consiliere precum Autocunoaștere/Pasiunile mele/Familia mea/Reușitele noastre le abordăm prin JURNALUL DE CĂLĂTORIE.



Proiect facilitat de RADU LUMINIȚA ELENA


Obiectivele de dezvolare durabilă abordate:


Provocările identificate:

-          Lipsa de încredere

-          O cunoaștere superficială a unora dintre colegi

-          Stimă de sine scăzută

-          Uneori bullying

-          Muncă în echipă deficitară


Provocările alese:

Munca în echipă= încredere reciprocă




Soluțiile identificate:

Un site privat numit JURNAL DE CĂLĂTORIE ce va urmări creșterea/ evoluția copiilor pe tot parcursul celor 4 ani de gimnaziu


Activitățile realizate de elevi:

- Copiii au avut la dispoziție câte 2 slide-uri fiecare, unul cu poze și informații personale, al doilea pentru ceilalți membri ai familiei. Și eu în calitate de prof. diriginte am completat cele 2 slide-uri la început pentru a le spori încrederea.

- După ce au completat slide-urile, le-au prezentat la orele de dirigenție în ordine aleatorie, fiind momente pline de emoție și bucurie. Au devenit mai conștienți de importanța familiei și mult mai recunoscători.

- În Jurnalul de călătorie am mai atașat filmulețul primului modul, imagini inedite de la ora de dirigenție 5A ARE TALENT, un filmuleț al Expoziției tematice România de ieri și de azi, imagini de la CHRISTMAS PARTY. – câteva filmulețe sunt postate și pe grupul de facebook al proiectului.

- Jurnalul ne va însoți pe tot parcursul gimnaziului.


Rezultatele proiectului:

JURNALUL i-a făcut pe elevi

-          mai deschiși

-          mai increzători

-          buni prieteni

                     pe părinți

mai conștienți de evoluția copiilor, de activitățile școlare și extrașcolare desfășurate


Beneficiarii proiectului:

25 de copii – colectivul clasei 5A și familiile lor


Feedback:

Consider că metoda se poate replica și poate să ajute și alte colective de elevi.

Elevii din 5A au fost entuziasmați, au fost cuprinși de emoție când au lucrat la slide-ul despre familia lor pe care ulterior l-au și prezentat.


Sunt bucuroși și entuziasmați că au astfel de posibilități înlesnite de aplicațiile digitale.

Adela Sorescu, președinta Comitetului de părinți - JURNALUL DE CĂLĂTORIE e o experiență unică până în acest moment al parcursului nostru educațional. E un prilej excelent de interconectare, exprimare liberă și emoție pură. Clasa beneficiază deja și o va face în continuare de multiplele portițe deschise de acest proiect. Evoluția clasei va fi influențată în mod pozitiv de acest proiect de suflet & de minte🍀Îi mulțumim d-nei profesor Luminita Radu, un cadru didactic implicat, inovator, iubit de copii și care va deschide, cu siguranță, noi căi spre (auto) descoperire


Dificultăți întâlnite:

-          La început unii au fost reticenți, nu au dorit să pună poze cu ei sau familia

-          Unii s-au temut de canva că nu vor ști să lucreze în site

Cu răbdare și blândețe, am depășit toate obstacolele


Durata de implementare a proiectului:

Octombrie - Decembrie 2023


Promovarea proiectului:

Proiectul l-am promovat în rândul părinților elevilor din 5A și în comunitatea Change Architects prin intermediul grupului de facebook. Reacțiile au fost îmbucurătoare.

Susținerea impactului:

Site-ul îl vom păstra pe tot parcursul gimnaziului, vom adăuga imagini și filmulețe sugestive din activitățile noastre, iar la finalul clasei a 8-a îl vom transforma în albumul nostru, printându-l, întrucât se știe că imaginile fac mai mult decât 1000 de cuvinte


Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook
bottom of page