top of page

POMM – (PROVOCAREA OAMENILOR MARI ȘI MICI), Școala Gimnazială Nr. 10, Galați

Inițiativa CHANGE ARCHITECTS a fost pentru elevii Clasei pregătitoare B o oportunitate. Au considerat că și dacă sunt mici, și ei pot să schimbe ceva. Pot influența în bine colectivitatea din care fac parte. Am discutat cu ei și toți își doreau să revină totul la normal în viața lor. Vor să nu mai fie pandemie, să se poată juca împreună, să se poată apropia unul de altul. Întrebați cum s-ar putea realiza acest lucru, elevii au repetat regulile pe care le știm, dar pe care de multe ori nu le respectăm. Au considerat că această boală poate fi învinsă nu doar dacă se respectă niște reguli clare, impuse cum ar fi păstrarea distanței, purtarea corectă a măștii, aerisirea clasei, folosirea dezinfectantului ci și dacă mâncăm sănătos, dacă avem grijă ca zilnic să consumăm legume și fructe, dacă avem un program de viață echilibrat. Am realizat împreună că știm bine aceste lucruri , dar de foarte multe ori nu le aplicăm. Tocmai de aceea, am realizat împreună un montaj de versuri, ne-am pregătit și am prezentat povestea noastră colegilor din școală, promovând astfel un stil de viață sănătos.


Proiect facilitat de FILIP LIA






Obiectivele de dezvolare durabilă abordate:

Provocările identificate:

a) Violența

b) Imposibilitatea comunicării cu colegii în perioada desfășurării cursurilor online;

c) Stresul – din cauza pandemiei

d) Îmbolnăvirile frecvente


Provocările alese:

Elevii au fost afectați de pandemie și starea lor de bine a avut mult de suferit și în momentul când s-a trecut la învățarea față în față ei au avut de suferit datorită diverselor boli care i-au împiedicat să vină la școală. Faptul că nu aveau voie să se atingă, să jucăm diverse jocuri care presupunea apropiere i-a influențat negativ, devenind triști, apatici. Le-am prezentat obiectivele de dezvoltare durabilă și ne-am oprit la realizarea unui proiect axat pe ODD3 - Sănătate şi bunăstare – Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.


Persoanele afectate de problemă:

Cei mici au considerat că aproape toți elevii au fost afectați de învățarea online, că ei cei mai mici din școală nici nu au avut timp să se cunoască bine și au trecut în online, deci starea lor de bine a avut de suferit. Revenirea la școală a creat alte probleme, lipsa de mișcare, de joacă în aer liber, de comunicare cu cei de o seamă cu ei, i-a făcut să fie irascibili, anxioși, apatici și bolnăvicioși.

Copiii au înțeles că dacă învață de mici să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să facă mișcare, să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii. În acest fel, investiția în educația pentru sănătate a copiilor are efecte peste generații, contribuind la dezvoltarea durabilă a națiunii.



Soluțiile identificate:

1) Vinerea altfel;

2) Montaj de versuri în care să se insiste pe respectarea; regulilor și alimentație sănătoasă,

3) Prezentarea spectacolului elevilor din școală;

4) 5 minute de joc și joacă în fiecare oră;

5) Veselie și Mișcare;



Activitățile realizate de elevi:

Majoritatea au fost de acord cu aceste activități. Am conștientizat că datorită pandemiei nu putem să ne prezentăm spectacolul la sala de festivități și de aceea am optat pentru pregătirea montajului și prezentarea lui de mai multe ori, la fiecare clasă din școală;



Obiectivele alese:

1. Îmbunătăţirea cunoştinţelor elevilor despre stil de viaţă şi alimentaţie sănătoase

2. Dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă și comunicare între elevi

3. Cunoașterea și aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă în vigoare

4. Stimularea aptitudinilor artistice ale elevilor şi cultivarea gustului estetic;

5. Cunoașterea piramidei alimentelor;

6. Crearea de versuri pe tema unui stil de viață sănătos;


Procesul de implementare a activităților:

Elevii au fost încântați de realizarea unui astfel de proiect. Ei, micuți fiind, și-au dorit să devină supereroi. Săptămânal, am organizat întălniri în care am discutat, am vizionat proiecte realizate în trecut și am lucrat pe grupe pentru a îndeplini obiectivele alese.


Rezultatele proiectului:

Din punctul nostru de vedere, obiectivele fixate au fost realizate.

1. Copiii au aflat multe despre cum pot avea un stil de viață sănătos.

2. Au lucrt frumos în echipă realizând un afiș de prezentare al proiectului „POMM” – Provocarea oamenilor mari și mici;

3. S-au implicat în compunerea versurilor și au fost mulțumiți de câte ori reușeau să găsească rimele potrivite;

Au încercat să recite cât mai frumos, să-și confecționeze costume din diverse materiale reciclabile;


Impactul proiectului:

15 elevi din CLASA PREGĂTITOARE B au conștientizat că alimentația sănătoasă, petrecerea timpului în aer liber, exercițiile fizice îi ajutăsă se dezvolte armonios. Familiile elevilor au fost de acord cu acest proiect și ne-au sprijinit pe măsură ce l-am implementat. Prezentând proiectul și la celelalte clase din școala noastră, considerăm că i-am convins pe mulți să adopte un stil de viață sănătos.


Beneficiarii proiectului:

Beneficiari direcți au fost 15 elevi din clasa pregătitoare B a Școlii Gimnaziale Nr. 10 din Galați.

Beneficiari indirecți au fost:

- toți elevii școlii (270) cărora le-am prezentat proiectul nostru, obiectvele și activitatea finală – montajul.

- familile celor 15 elevi implicați în activitate.


Feedback:

„Dacă ei pot și eu voi putea” (A.A.)

„Cei mici ne învață numai de bine” ... (S.K)

„Câtă dreptate au ... SCHIMBAREA ÎNCEPE CU NOI”. .. (S.A.)


Dificultăți întâlnite:

Nu pot spune că am întâmpinat dificultăți. ‹ fost mai greu pentru că fiind elevi de clasă pregătitoare ei nu știu să scrie / să citească foarte bine, dar sunt copii veseli, dornici de a face lucruri noi și doriți de a organiza împreună altfel de activități decât cele școlare.

Durata de implementare a proiectului:

Implementarea soluției a durat 2 luni și jumătate.


Promovarea proiectului:

Proiectul nostru a fost promovat în școala noastră. Am prezentat colegilor mai mari montajul nostru, am vorbit cu ei și le-am arătat activități pe care noi le realizăm pentru a fi sănătoși și pentru a ne crește stima de sine. Am trimis și părinților filmulețe cu realizările noastre și aceștia au distribuit pe rețelele de socializare evenimentele respective. Personal am vorbit cu colegii de cancelarie.


Susținerea impactului:

Vom continua proiectul și în anul următor când sperăm să putem organiza și activități pe care acum nu le-am putut face din cauza pandemiei.

Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook
bottom of page