Aer mai curat, viaţă mai sănătoasă! Școala Gimnazială Fortium, Ploiești
Deşi aflaţi la vârste fragede, copiii sunt cei care au identificat prezenţa anumitor probleme legate atât de mediul înconjurător cât şi de comportamentul oamenilor din comunitate. Ei au simţit tristeţea, supărarea şi dezamăgirea legate de anumite activităţi desfăşurate în mod voit sau nu, şi-au imaginat rezolvări, au acţionat şi comunicat în sensul atingerii propriilor obiective.
Poveste de schimbare realizată sub îndrumarea doamnei Manea Viorica.
Enumeră problemele identificate de elevi:
Poluarea, fumul de eşapament, aruncarea gunoiului pe stradă, aruncarea deşeurilor toxice în apă, tăierea pomilor, fumul sufocant provenit de la fabricile din oraş.
Explică ce problemă a fost alesă să fie rezolvată și de ce.
Elevii au ales să rezolve problema poluării. Au ales să identifice modalităţi prin care aceasta poate fi înlăturată
Ce persoane sunt cele mai afectate de această problemă? Ce îi deranjează pe ei?
Atât persoanele în vârstă cât şi copiii sunt afectaţi de aerul greu respirabil şi privesc cu deznadejde grămezile de gunoaie de pe străzi.
Enumeră toate soluțiile la care v-ați gândit.
Aruncarea hârtiilor în coşurile de gunoi, plantarea florilor, mersul pe jos sau pe bicicletă, udatul plantelor, oprirea tăierii copacilor, montarea mai multor coşuri de gunoi în oraş.
Ce soluție dintre cele enumerate a fost aleasă pentru implementare și de ce?
Copiii au ales plantarea florilor considerând astfel că vor diminua prezenţa aerului sufocant, poluat.
Descrie pe scurt procesul de implementare a soluției/soluțiilor
Copiii au decis, împreună cu profesorul coordonator ca una din soluţiile date în zilele anterioare de către copii să fie pusă în aplicare. Au fost cumparate ghivece cu flori, cu panseluţe, care au fost plantate, de fiecare copil în parte, în curtea şcolii.
Care sunt rezultatele sau impactul proiectului vostru?
Prin plantarea florilor în curtea şcolii copiii au menţionat faptul că se simt împliniţi şi fericiţi deoarece au contribuit şi ei, chiar dacă cu puţin, la diminuarea poluării şi la înfrumuseţarea curţii şcolii.
Câte persoane au beneficiat de soluția voastră?
25
Ce au zis oamenii care au beneficiat de soluție? Scrie 2 citate sau păreri.
,,Sunt foarte frumoase florile din curtea şcolii! Felicitări pentru iniţiativă!" Doamna profesoară, acum că am plantat florile, dacă le udăm şi avem grijă de ele, cred ca vom avea un aer tare curat."
Ce dificultăți ați întâlnit pe măsură ce ați implementat proiectul și cum le-ați depășit?
Solul neprielnic plantării florilor.
Cât timp a durat să implementați soluția?
1- 7 Zile
Ce ați făcut să promovați proiectul în școala voastră sau în comunitate? Cu cine au vorbit elevii despre proiect? Ce răspunsuri au primit?
Au fost anunţaţi toţi profesorii care predau în această şicoală şi au fost invitaţi să participe la activitate.
Aproximativ, cu câte persoane s-a vorbit despre proiect în total?
10-20
Pe scurt cum vă propuneți să susțineți proiectului pe viitor.
Copiii şi-au propus plantarea cât mai multor plante, strângerea hârtiilor de pe jos, dar şi sfătuirea celorlalţi colegi cu privire la respectarea mediului înconjurător.
Comments